explicatii, explicatii... explicatii!

Nu am inteles niciodata si cred ca este peste puterile mele sa inteleg apetitul oamenilor pentru a cere si a da explicatii. De fapt exagerez! Pana la un punct inteleg ca e necesar sa te justifici, sa explici de ce ai actionat intr-un anume fel dar eu, in postarea asta, ma voi referi strict la aceia care, desi se jura ca nu mai au nicio pretentie de la un om, ca nu vor sa mai aiba de-a face cu el, ii cer explicatii, dupa explicatii, dupa explicatii multe dintre ele pentru actiuni din trecut care oricum nu mai au nicio relevanta. Am folosit o formulare complexa pentru ceva care se poate rezuma simplu in cateva cuvinte. Ei bineeeeeeeee... Nu inteleg de ce spui ca nu iti pasa dar vrei sa stii, totusi de ce a fost asa! Noua ne place sa ne complicam existenta, ne place sa suferim sa plangem sa dezgropam trecutul cand totul in viata e atat de simplu. Ne place sa ne facem reprosuri sa punem o mie de intrebari unor oameni care, in fond, nu ne sunt datori cu nimic. Nu inteleg de ce trebuie sa ma justific ca am facut exact ceea ce am simtit? E clar ca ceea ce fac eu nu are cum sa multumeasca pe toata lumea dar nu inteleg de ce trebuie sa fiu condamnata ca m-am gandit prima data la mine. Urasc sa mi se ceara explicatii, sa fiu pusa la zid, urasc sa fiu acuzata pentru ca m-am comportat asa cum este normal intr-o tara libera... Stiu ca nu este tocmai frumos sa o spun asa dar cred ca instincul asta de a cauta vinovati si explicatii pentru orice este o dovada de frustrare sau ascunde, de fapt, sentimente pe care cel care recurge la astfel de tertipuri vrea sa le renege. Eu am renuntat de mult sa incerc sa inteleg pe toata lumea si am descoperit ca e mult mai simplu sa spun "nu imi pasa" si sa plec mai departe! In fond ce nu stii nu te poate rani!

un om intre oameni

Sunt doar un om! Gresesc, zambesc, ma supar, ma revolt, sunt rea, plang, imi e mila, iubesc, urasc, uit sa iubesc, ma alint... Sunt doar un om, asta incerc sa explic de fiecare data cand o dau in bara. Nu sunt perfecta si nici nu as avea cum sa fiu! Pentru unii sunt un prieten devotat, pentru altii un om care i-a ajutat la un moment dat, pe cei mai multi sunt o necunoscuta, o persoana pe care o vad intamplator prin oras, in mall, la o terasa sau in club si despre care nu stiu nici macar cum o cheama. Pentru parintii mei sunt lumina ochilor mei, pentru sora-mea sunt cea in care isi regaseste mofturile cateodata si cea cu care a trebuit sa imparta totul de cand se stie. Pentru prietenele mele sunt Simona cea vesela, veninoasa cateodata, cea pe care o suna cand se bucura sau cand sunt triste, cea careia ii impartasesc dezamagirile si frustrarile, cea pe care se supara si alaturi de care au o multime de amintiri extrem de frumoase. Pentru fostii mei profesori am fost un elev ambitios, cu note bunicele in timp ce pentru sefii mei sunt un om pe care se pot baza. Pentru fostii mei iubiti sunt "o tipa ok" care nu a reusit sa ii inteleaga, pe care nu au stiut cum sa o iubeasca pana la capat sau care i-a dezamagit crunt. Sunt cea pe care o mai suna din cand in cand pentru ca sa o intrebe de santate sau daca nu are vreo prietena dragutza disponibila (sper ca te simti :p). Pentru majoritatea rudelor mele sunt "tot aia mica" de care se mira cat a crescut de cate ori au ocazia sa o vada (destul de rar). Pentru unii nu sunt nimeni, pentru altii totul... Pentru cei care vor veni in viata mea, am sansa sa devin o persoana speciala, sau cine stie. Viata e imprevizibila iar oamenii sunt diferiti! Tot ce am scris aici este o lectie prin care incerc sa conving ca lumea nu se opreste pentru nimeni si ca nimeni nu este de neinlocuit. Suntem oameni intr-o lume in care avem toti loc, cu calitatile si defectele noastre. E clar ca nu ai cum sa fii iubit de toata lumea dar sincer nici nu imi doresc asta.

puiul de foca erou

Animalele sunt mereu surprinzatoare! Am gasit pe internet pozele facute de un fotograf in timp ce un pui de foca a reusit sa scape de atacul unei balene ucigase, pe nume Mel! Micutul, vizibil speriat, a ajuns pana la mal unde a fost, in sfarsit, in siguranta iar balenei nu i-a mai rams decat sa se recunoasca invinsa. Aici se aplica zicala: Nu conteaza inaltimea ci conteaza istetimea. Este adorabil asa ca i-am gasit si lui in coltisor pe blog si propun sa ii acordam si statutul de "pui-de-foca-erou". Cred ca merita sa fie trasformat si in eroul unui film de animatie, poate ii mai vine cuiva ideea asta.

Multumesc!

Wow! atat pot sa spun! Cand am deschis contul ca sa pun pozele cu puiul de foca (o sa le pun) si am vazut ca am 4 mesaje de bun venit primite in numai cateva ore, am rams masca, aproape ca am uitat de ce am intrat :) va multumesc din suflet! Asta a fost momentul in care mi-am dat seama ca tot ce aberez aici, nu este in van. Va multumesc again!

Am revenit!

De fapt am fost tot timpul prin preajma. Am deschis pagina destinata crearii unor noi postari pe blog de mai multe ori, am scris 2 randuri dupa care am inchis fereastra. Am avut si o perioada in care am incercat, inutil, sa imi organizez viata din cursul saptamanii. sa ma odihnesc mai mult... sa domolesc ritmul muncii, sa am mai multa grija de mine. Dupa 3 seri in care am ajuns acasa dupa munca si nu am mai iesit pana a doua zi dimineata nu am mai rezistat. Am zis ca imi bag... picioarele in viata organizata si ca imi vreau viata mea inapoi. Acum sunt din nou eu... si ma simt bine asa. In conditiile astea am revenit la vechile obiceiuri... si desi nu am o perioada cu foarte multa inspiratie, promit sa revin, cat de curand, si cu o postare mai inteligenta decat asta in care desi am incercat nu am reusit sa transmit mare lucru.

marean, pe persoana fizica!

"Nu are bani, cel putin oficial, si nici studii, dar invarte un partid pe degete", asa este caracterizat in cateva cuvinte Marian (alias Marean) Vanghelie de la Sectorul 5. Desi aparent inofensiv si mereu cu zambetul pe buze, Marean face jocurile din umbra in PSD. Victimele lui sunt nume grele: Sorin Oprescu, Dan Ioan Popescu, Mitrea si, mai nou, Madalin Voicu. Departe de performantele sale politice, Vanghelie s-a facut remarcat in peisajul mioritic prin gafele si exprimarile din topor. "Vanghelie: La şase dimineaţa am căutat pe "gogăl, goagăl, gagăl" despre Herodot" este un titlu care a reusit perfomanta sa adune, in numai cateva ore, 4000 de vizualizari pe Mediafax. E clar ca Vanghelie este un personaj, ne-am obisnuit cu el... sunt putine lucruri pe care le spune si care mai provoaca mirare. Cand vrea sa spuna ceva... spune, fara sa ii pese ca nu stie mare lucru despre subiect, ca nu este deontologic, ca instiga la ceva ilegal sau ca loveste in proprii sai aliati politici. Putine sunt regulile care reusesc sa ii inchida gura lui Marean chiar si pentru scurt timp si putini sunt cei care indraznesc sa ii tina piept. La el in sector face ce il taie capul si atunci cand i se cer explicatii nu ezita sa le dea... in felul lui. Daca ma intrebati pe mine, Vanghelie nu imi e antipatic, ba din contra! Este un personaj amuzant dar daca ma gandesc ca este unul dintre cei care conduc, mai mult sau mai putin direct, destinele acesteai tari, imi cam piere zambetul de pe buze. Marean este exemplul perfect ca pentru a reusi in viata nu ai nevoie de cultura, de scoala sau de lecturi suplimentare. Trebuie doar sa stii cu cine sa "te imprietenesti" si cand sa bati cu pumnul in masa pentru ati impune punctul de vedere.

D'ale lui Vanghelie:

„Sumele alocate transportului in comun sunt infirme" (corect infime)

„Echipa PSD care am avut o serie de probleme cu ei"

„Transportul in comun care mergem"

„De la PNA am primit neurmarirea inceperii penale"

„Sunt un om pamantean si ma intereseaza decat Bucurestiul si atat"

"Udrea e anemică de la foarte multă păpădie"

...

Sunt lucruri care se intampla prea repede, ca un fulger. Te lovesc si apoi, trece totul pana sa apici sa te dezmeticesti. Sunt momente de care te bucuri la intensitate maxima fara sa te gandesti la concecinte, fara sa iti pese de viitor. Sunt chestii care nu poti sa crezi ca ti se intampla... te intrebi daca nu cumva visezi. Cat de tare imi plac senzatiile astea? maxim! As trai numai pentru ca sa las viata sa ma surprinda! As trai extrem de fericita, o mie de ani, numai de dragul acestor momente. Momentele alea pe care de fiecare data cand mi le amintesc... zambesc!

sarutul e ... sanatos

Am citit multe studii si sondaje la viata mea dar uite ca mai sunt unele care reusesc sa ma faca sa zambesc. De exemplu, cercetatorii au mai ajuns la o concluzie demna de toata lauda. Cica e frumos să-ţi săruţi iubita, nevasta, poate chiar şi amanta, deşi nu prea e moral. Şi nu doar că e frumos, ci pare a fi chiar... sănătos. Nu se ştie cum şi de ce, bărbaţii drăgăstoşi, care îşi sărută partenera dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, trăiesc cu până la cinci ani mai mult decât cei care ies din casă trântind uşa după ei. Chiar şi femeile au parte de-o viaţă mai frumoasă dacă sunt sărutate des. Reprezentantele sexului frumos scapă de tensiune şi stres atunci când sunt sărutate pasional.La acest capitol, americancele pot fi numite cele mai relaxate, pentru că sărută tot ce apucă. Potrivit statisticilor, o femeie din SUA sărută circa 80 de bărbaţi până când se căsătoreşte.

oameni si oameni

Prin viata mea au trecut atat de multi oamenii.... unii in treacat, altii au zabovit o zi, altii o luna... 3 ... un an. Pe unii ii stiu de cand ma stiu si pe mine iar pe altii, desi nu i-am cunoscut inca, ii astept de o viata. Ma gandeam cati dintre cei care au facut parte, la un moment dat, din prezent, au insemnat ceva. Pe cati i-am uitat imediat, pe cati ii pastrez in suflet si mai ales pe cati nu ii voi uita niciodata. Ma gandeam de cate ori am plans cu suspine dupa cineva... de putine ori, dar mi-am dat seama ca pe cei dupa care am plans mai tare i-am uitat cel mai repede.Tot azi ma gendeam cati din cei pe care ii cunosc au facut ceva care mi-a schimbat viata, cati m-au ajutat la un moment dat, cati mi-au facut rau... Incercam sa imi amimntesc lista celor care mi-au fost prieteni de-a lungul timpului si ma gandeam cati dintre toti au insemnat, cu adevarat, ceva. Ma gandeam cati au reusit sa ma faca fericita, cati m-au ranit, cati m-au dezgustat. Incercam sa imi aduc aminte motivele pentru care drumurile noastre s-au despartit dar si cele mai frumoase momente. Mi-am dat seama ca pe unii abia daca imi amintesc cum ii cheama in timp ce, in cazul altora, imi amintesc chiar si detalii. Nu este vorba de timp si nici de intensitatea sentimentelor. Mi-am dat seama ca este vorba strict de ei... de personalitatea lor, de modul in care au stiut, sau au reusit, sa imi intre in suflet. Sunt oamnei care desi mi-au facut rau nu am putut niciodata sa ii urasc dar sunt si oameni care, desi nu mi-au facut niciodata nimic, nu mi-au fost niciodata prea draci. Sunt oameni care au plecat fulgerator din viata mea si care au revenit la fel. Sunt prieteni carora le p[ot ierta orice... sunt altii a caror fapte nu ma ating. Sunt oameni si oameni, sunt, au fost sau vor fi ai mei...

Strange feeling

sunt atat de putine momentele in care nu stiu incotro sa o apuc, cand ma simt dezarmata sau descumpanita! Sunt minutele alea cand simt ca nu mai exista iesire, cand am impresia ca toate cartile sunt jucate, ca nu mai exista alternative. E tristetea aia pentru care nu exista un motiv sau un vinovat. E sentimentul acela ciudat pe care as da orice sa nu il mai traiesc niciodata! Urasc sa simt ca imi pierd increderea in ce pot, chiar si pentru un moment si urasc sa recunosc ca viata mea depinde, in mare parte, de cei din jurul meu. Nu imi place ca ceea ce fac altii ma influenteaza pe mine si ca independenta pe care pretind ca o am, este atat de subreda. In momentele astea in doresc sa plec... as lasa totul si as lua-o de la capat fara niciun regret. As renunta la tot ce am, poate ca nici nu am prea multe, si m-as duce fara sa privesc inapoi. Daca pierd ceva, fara sa ma pot impotrivi, ce mai conteaza daca pierd tot. Cateodata simt ca sunt obosita, ca nu mai pot, ca nu mai vreau sa... ca vreau altceva. Vreau alta viata... sau poate ca vreau doar ce a fost odata. daca zic asta imi dau seama ca am reactionat asa de fiecare data cand s-a schimbat ceva in viata mea. E felul meu de a ma autoapara in fata neprevazutului. Nu stiu ce ma asteapta maine... si poate ca nici nu ma mai intereseaza, din moment ce eu imi doresc ce am avut ieri. E puterea obisnuintei de care nu voi reusi sa scap niciodata... care ma va urmari vesnic. E sentimentul ala care te plafoneaza dar care iti da confortul unui lucru pe care il cunosti bine. Stiu cum e viata mea azi... stiu cum a fost ieri, acum o luna... vara trecuta. Vreau sa fie la fel ca atunci.... din moment ce nimeni nu imi poate garanta ca viitorul va fi cel putin la fel de bun.